Lui Piți i-a ieșit ca la zaruri: 6 goluri, 6 puncte!** România – Andorra 4-0

Lui Piți i-a ieșit ca la zaruri: 6 goluri, 6 puncte!** România - Andorra 4-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Când lumea credea că Pițurcă nu e un antrenor pentru care fotbalul e o serie nesfârșită de superstiții, a venit meciul cu Andorra, unde am avut, la fel ca la Tallinn, doi închizători. Folosiți pe bună dreptate, că doar cineva trebuia să-i oprească pe oamenii periculoși ai Andorrei în puținele momente în care nu se opreau singuri. Dar poate că bine a făcut Pițurcă atunci când s-a gândit să-i titularizeze tot pe Marica, Tănase sau Grozav. Cu ei pe teren am avut mai multe pase cu călcâiul și tentative de driblinguri decât în ultimii 10 ani! Pentru că așa e fotbalistul român, își arată talentul și tehnica rafinată cu Andorra.

Bravo, nea Piți!
Între demonstrațiile de virtuozitate oferite de ai noștri apar și ocaziile. Marica trage din interiorul careului, dar mingea se duce puțin pe lângă. Jucătorii din Andorra încă trăiesc și cunosc interiorul careului nostru. Mățel e printre puținii care nu consideră meciul câștigat și aleargă în banda dreaptă. Centrează, același Marica trece pe sub minge, iar Lazăr o atinge insuficient de puternic. Băieți, lăsați fentele! E aproape minutul 30 și suntem egalii Andorrei! Zis și făcut: acțiune în stânga, mingea trece pe la piciorul fiecărui om din atacul nostru și se oprește la Torje. Nu definitiv, pentru că destinația finală este poarta. Șut la colțul lung și Moreira e bătut pentru prima dată. Urmează și Lazăr – știa Piți de ce e nevoie de el în teren – cu o „torpilă” de la 30 de metri și două goluri ajung pentru o pauză liniștită.

Încep și schimbările. Tătărușanu intră în cor de fluierături, iar Rusescu în aplauze. Diferența oare ce o face? Rămânem, așa cum era de așteptat, în careul Andorrei și Sola e aproape de autogol, în timp ce Pițurcă pregătește încă o modificare. Tănase, cu un nou joc sub așteptari sau aproape de cele ale oamenilor realiști, intră și el în gura suporterilor. Asta după ce trage slab de la 25 de metri. Și insistă cu un nou șut finalizat în inelul doi al stadionului.

Peluza cântă „Deșteaptă-te, române!”, dar poate la alte meciuri. Pițurcă s-ar fi mulțumit și cu un 1-0, dar băieții săi i-au întrecut așteptările și au marcat de patru ori. Ultimele două goluri au fost înscrise în prelungiri, când toată lumea se pregătea de plecare. Găman a șutat în bară, iar mingea a ricoșat din portarul Moreira în plasă. Tabela a fost închisă de Maxim.

Gazonul schimbat săptămâna trecută, după concertul trupei Red Hot Chili Peppers, s-a prezentat în condiții impecabile și a rezistat fără probleme la jocul de aseară

REACȚIE
Fluierături pentru „Tătă”

Ciprian Tătărușanu a intrat în repriza a doua a meciului cu Andorra, ca urmare a accidentării lui Bogdan Lobonț. Apariția goalkeeper-ului de la Steaua a fost primită cu fluierături de către o parte a stadionului, nu același lucru întâmplându-se și în momentul schimbării lui Marica cu un alt stelist, Raul Rusescu. La fel ca Lobonț, vârful lui Schalke 04 a acuzat o ușoară accidentare și a ieșit, din precauție, de pe teren. (Sorina Oprițescu)


Min 90+3 – FINAL! România se impune cu 4-0 în fața Andorrei și este lider în Grupa D
Min 90+2 – GOL ROMÂNIA 4-0: Maxim face o cursă furibundă pe stânga, începută la mijlocul terenului, intră în careu, depășește doi adversari și trage pe colțul scurt pentru un gol de senzație
Min 90 – GOL ROMÂNIA 3-0: Găman trimite cu capul după o centrare a lui Torje, iar minge intră în poartă din spatele portarului Gomes, după ce în prealabil lovise bara
Min 87 – Lazăr trage de la mare distanță, dar Gomes respinge
Min 86 – SCHIMBARE ANDORRA: intră MorenoMarin în locul lui Ludovic
Min 80 – SCHIMBARE ROMÂNIA: intră Maxim în locul lui Tănase, care iese în huiduielile publicului
Min 79 – SCHIMBARE ANDORRA: intră Britos în locul lui Pujol
Min 78 – După o centrare a lui Rusescu, Torje reia în blocaj de la 11 metri
Min 70 – Ocazie uriașă pentru oaspeți: la o deviere, Pujol trimite puțin pe lângă poartă din cădere
Min 69 – SCHIMBARE ANDORRA: intră Garcia în locul lui Gomes
Min 59 – Rusescu centrează în forță în fața porții, de unde Lima respinge greșit în picioarele lui Gomes, dar andorezii scapă cu fața curată
Min 54 – SCHIMBARE ROMÂNIA: intră Rusescu în locul lui Marica
Min 50 A – Lima vede galben după o intrare dură la Mățel
Min 46 – A început repriza secundă!
Min 46 – SCHIMBARE ROMÂNIA: intră Tătărușanu în locul lui Lobonț
Min 45+1 – Final prima repriză
Min 45 – Mățel încearcă și el un șut, dar mingea trece destul de mult peste poartă
Min 44 – GOL ROMÂNIA 2-0: pe un atac pozițional al naționalei noastre, mingea este respinsă până la Lazăr, iar șutul acestuia de la 20 de metri intră în poartă după ce atinge și bara
Min 39 – Tănase centrează în 6 metri, Gomes respinge până la Grozav, dar șutul acestuia este deviat din drumul spre poartă de jucătorii aflați în fața porții
Min 38 – Marica primește o pasă în careu la limita ofsaidului, îi centrează lui Grozav, dar Garcia respinge din fațaporții goale
Min 34 – Grozav trage de la mare distanță, la un metru pe lângă poarta lui Gomes
Min 29 – GOL ROMÂNIA 1-0: după o acțiune a lui Tănase pe stânga, mingea ajunge la Lazăr, acesta îi pasează lui Marica, dar atacantul este deposedat și mingea ajunge la Torje, care trage imparabil cu stângul la colțul lung
Min 27 – La o centrare de pe dreapta, Lazăr reia din cădere, dar prea slab pentru a-l bate pe Gomes
Min 23 – Același Torje centrează pentru Marica, dar reluarea din vole a acestuia se duce în spatele unui fundaș advers
Min 22 – Torje recuperează un balon din picioarele unui adversar la marginea careului, centrează pentru Tănase, dar acesta este barat în drumul spre minge
Min 19 – Marica pică în careu după un contact cu un adversar, dar arbitrul partidei nu acordă nimic
Min 14 – Marica se descurcă excelent în fața unui adversar și șutează pe colțul scurt, însă este semnalizat în ofsaid
Min 12 – Raț centrează destul de bine, dar Gomes iese înaintea lui Marica și reține
Min 7 – Torje centrează în 6 metri, dar Marica trece pe sub minge și andorrezii resping în corner
Min 4 – Puyol centrează în 6 metri, Găman respinge cu capul la 16 metri, de unde Rodrigues lobează cu capul puțin peste poartă
Min 2 -Primul atac al meciului le-a aparținut andorrezilor, dar centrarea în careu a lui Rodrigues a fost prinsă de lobonț, cu siguranță
Min 1 – A început partida!


UPDATE Mircea Sandu a anunțat că toți suporterii care vor veni la National Arena vor intra pe stadion, la meciul România-Andorra, chiar dacă nu au fost puse în vânzare decât 20.000 de bilete. „Va intra toată lumea la meci”, a spus Sandu.


UPDATE: Echipele de start de la România-Andorra:

România: Lobonț – Mățel, Chiricheș, Găman, Raț – Bourceanu, C. Lazăr – Torje, Grozav, Tănase – Marica

Rezerve: Tătărușanu, Luchin, Maxim, Niculae, Pantilimon, Pintilii. A. Popa, Rusescu, Sălăgeanu, Voiculeț

Antrenor: Victor Pițurcă

Andorra: Gomes – Rodrigues, E. Garcia, Lima, Pujol – Vieira, Ayala, Gomez, Clemente, Lorenzo – M. Garcia

Rezerve: Maneiro, Martinez, Moreno Marin, Peppe, Pol, Silva Garcia, Sonejee

Antrenor: Jesus Luis Alvarez.


UPDATE: Nu mai sunt bilete pentru meciul cu Andorra! Deși FRF a suplimentat cele 19 mii de bilete puse inițial în vânzare, suporterii au luat cu asalt casele de bilete și acestea au fost epuizate azi. La National Arena și-au făcut apariția și bișnițarii, dar la ora meciului sunt așteptați peste 20 de mii de suporteri.


UPDATE: Scandal pe bilete la National Arena înaintea meciului cu Andorra. Deși inițial a anunțat că va pune în vânzare doar bilete pentru primul inel, FRF a decis suplimentarea numărului acestora după interesul crescut al suporterilor. Inițial, FRF a scos la vânzare 19 mii de bilete, ca apoi să revină și să anunțe suplimentarea acestora cu încă 3700.

Casele de bilete au fost asaltate de fani, dar aceștia au primit un răspuns care le-a declanșat nemulțumirea. FRF nu a pus în vânzare biletele suplimentare până la orele 14:00, iar fanii au fost anunțați apoi că acestea au fost epuizate.

Bișnițarii și-au făcut apariția la stadion, în încercarea de a profita de ocazie. Până la urmă, la ora meciului sunt așteptați 23 de mii de suporteri ai naționalei.


Andorra n-a mai marcat un gol de doi ani într-un meci oficial

Naționala Andorrei s-a antrenat ieri pe stadionul Dinamo și a procedat ca marile echipe care vor să-și păstreze secretele ascunse de ochii gazdelor. Antrenorul Koldo Alvarez a permis accesul presei doar la primele 15 minute ale ședinței de pregătire, după care a cerut ca nimeni să nu mai fie prin preajmă!
Teribilism din partea unei echipe clasate pe locul 199 în ierarhia mondială, ai cărei componenți sunt în marea lor majoritate amatori? Se pare că nu, de vreme ce tehnicianul Andorrei a făcut declarații pline de încredere la conferința de presă. „Am venit la București pentru a spăla imaginea după înfrângerea cu Ungaria, de pe teren propriu (nr – 0-5). Ne gândim la un egal sau la o victorie”, a spus Alvarez, fără ca pe chipul lui să apară vreun zâmbet șugubăț. Antrenorul a continuat pe aceeași linie, dovedind că și-a făcut bine temele. „Am studiat mai multe casete video cu meciurile României. Cel mai periculos jucător este Marica. Noi ne-am propus să ținem mingea cât mai mult și să alergăm mai eficient decât am făcut-o cu Ungaria. Suntem conștienți că nu am mai marcat un gol de doi ani într-o partidă oficială, dar muncim pentru a schimba statistica”, a încheiat Koldo Alvarez. La casele de pariuri, un gol marcat de Andorra la București este cotat cu 4,5.

„Mă mulțumesc și cu un 1-0!”
Tupeul Andorrei nu va găsi o echipă a României nepregătită. „Pentru noi este important să câștigăm cele trei puncte puse în joc. Andorra e o echipă incomodă, mă mulțumesc și cu un 1-0„, a spus, ieri, Victor Pițurcă. Aceeași atitudine a fost afișată și de căpitanul Răzvan Raț: „Un 1-0 înseamnă că am învins, nu? Eu știu că spectatorii ar vrea să vadă multe goluri, dar spun că cel mai bine este să rămânem cu picioarele pe pământ. Se produc atâtea surprize, nu câștigi niciodată de dinainte”.


5 jucători din echipa Andorrei sunt evaluați pe transfermarkt.de, iar aceștia valorează împreună aproximativ 500.000 de euro. Naționala României este cotată la 44 de milioane de euro

Ultimele puncte obținute de Andorra într-un meci oficial datează din urmă cu șapte ani, ambele în calificările pentru CM: 0-0 cu Finlanda, pe teren propriu, și tot 0-0 cu Macedonia, în deplasare. Ultima victorie a fost consemnată în 2004, 1-0 cu Macedonia


FANI – ASR vine lângă națională
Galeriile membre ASR (Asociația suporterilor români) vor fi prezente în această seară, pe Național Arena, pentru prima dată, la un meci al naționalei în mod organizat. Suporterii lui Dinamo, Petrolul, Steaua (peluza Sud) și cei ai Universității Craiova au de gând să facă și o coregrafie la meciul cu Andorra. Biletele repartizate lor costă 15 lei, dar ele vor fi vândute cu 17 lei, diferența de bani urmând să acopere costurile coregrafiei.

Reacție – Piți îi dă dreptate lui Hagi
Ieri, în ProSport, Gică Hagi spunea că Denis Alibec, jucătorul său de la Viitorul Constanța, poate fi o soluție pentru echipa națională în perioada următoare. La conferința de presă de dinaintea partidei cu Andorra, selecționerul Victor Pițurcă i-a dat dreptate „Regelui”: „Am urmărit ultima partidă a lui, cea cu Vaslui, și trebuie să recunosc că m-a impresionat. Dacă va continua în același ritm, îl văd drept unul dintre jucătorii de bază ai echipei naționale. Are niște calități excepționale și nu înțeleg de ce nu s-a impus la Inter Milano”.

 

 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×